Navigation Menu
Giethoorn

Giethoorn

Daca va ganditi la o destinatie de vacanta pentru aceasta vara, o varianta ar fi orasul olandez Giethoorn. La prima vedere nu spune foarte multe, dar ceea ce il deosebeste de oricare alt oras este faptul ca nu are strazi. Giethoorn sau Venetia nordica este o asezare mica, ridicata in inima Olandei. Mai exact, in provincia Overijssel. Este inconjurata de o vasta rezervatie naturala, al carei nume, De Wieden, il veti intalni deseori in brosurile turistice locale. Poate ca va intrebati de ce este inscris un satuc pe lista obiectivelor turistice din Olanda, alaturi de centre urbane importante ca Amsterdam sau Rotterdam?

Imaginati-va o oaza de verdeata, brazdata de canale si lacuri, unde micile asezari rurale sunt asemenea unor “pete” de civilizatie umana, un exemplu perfect de comuniune om-natura. Linistea locului este cand si cand tulburata de catre turistii multi, unii zgomotosi. Insa si acestia termina prin a adopta un comportament evlavios, demn de o biserica, atunci cand patrund in aceasta lume feerica. Peisajul rural este format din case vechi de 200 de ani, podete de lemn, care fac legatura intre gospodarii si centrul satului, si o singura alimentara (ca in vremurile bune). In rest, pietoni, biciclete si barci. Fara masini, fara poluare, fara stres. Doar o vacanta ce pare perpetua petrecuta intr-o atmosfera prietenoasa. Suna ca un vis, dar cu toate acestea, 2.620 de oameni il traiesc zilnic.

Primii locuitori ai acestor locuri au fost niste fugari, veniti tocmai de pe malul Mediteranei, in jurul anului 1230. Legendele locale povestesc ca la sosirea acestora, imaginea care li s-a desfasurat in fata ochilor a fost cel putin macabra: o multime de coarne de capre salbatice, cel mai probabil victime ale puternicului potop din anul 1170. Tocmai acest peisaj trist a fost cel care a inspirat denumirea localitatii: Geytenhorn (coarne de capra), care a devenit in timp, Giethoorn.

Insa nu coarnele de capra aveau sa joace un rol important in istoria satului, ci… minerii. Zacamintele de turba din zona au atras oameni de pretutindeni, stabiliti in zona pentru a-si castiga existenta. Transportarea carbunelui dupa extragere necesita un sistem facil si simplu de elaborat, prin urmare, au fost construite canale si lacuri artificiale cu scopul de a usura procesul muncii. O parte din “recolta” de turba a fost amestecata si raspandita pe suprafata solului satului pentru a-l usca. Noile canale care imparteau satul au dus la crearea unor insule, pe care oamenii si-au ridicat casele. Comunicarea intre gospodarii era asigurata de podete din lemn, suficient de inalte incat sa pemita trecerea incarcaturilor pe sub ele. Si astazi, aceste canale sunt la fel de utilizate ca si in trecut. Doar natura incarcaturii a suferit o schimbare dramatica. Toate aceste nevoi si coincidente si-au dat mana pentru a da un aspect unic asezarii umane din inima Olandei.

Giethoorn a fost comuna independenta pana la data de 1 ianuarie 1973, cand a fuzionat cu Vollenhove, Blokzijl si Wanneperveen pentru a forma o noua comuna, mai mare, sub numele de Brederwiede. In zilele noastre, Giethoorn apartine de Steenwijkerland.

Parcurs de canale lungi sapate de stramosii localnicilor, Giethoorn a avut nevoie de cateva secole pentru a se “dichisi”. Motivul construirii canalelor nu a avut ca factor declansator o nevoie estetica, ci una practica: erau necesare pentru transportarea facila a carbunelui de la locul de extrgere catre cel de prelucrare. Tot aceasta activitate se afla si la originea aparitiei numeroaselor lacuri din sud-estul satului. Podurile din lemn ce respecta arhitectura locala, barcile care strabat drumul de apa, localnicii simpli si prietenosi, spatiul liber si verde – sunt tot atatea motive pentru care am putea sa preferam aceasta Venetie celei italiene, arhi-aglomerata in orice moment al anului.

Cu un numar de doar 2.620 de locuitori, satul are ocazia de a-si demonstra calitatile de gazda in fiecare an, mai cu seama in perioada verii, cand vremea placuta de afara ofera turistilor ocazia de a face un tur de sat…cum altfel, decat cu barca. De altfel, o plimbare pe ape este cea mai sigura metoda de a va familiariza cu locul si de a admira casele ascunse in spatele copacilor inalti. Multe dintre ele dateaza din secolele XVIII si XIX.

Nu va lasati pacaliti de aspectul feeric al Giethornului. Chiar daca primii locuitori au fost mineri, viata culturala nu a fost uitata si nici lasata la o parte in acest loc. In Giethoorn aveti de vizitat muzee, galerii de arta si expozitii inedite. Pentru ca asezarea geografica face accesul masinilor inaccesibil, formele preferate de deplasare sunt picioarele, bicicletele sau barcile.

Muzeul Olde Maat Uus este o ferma tipica din Giethoorn-ul anului 1800, care gazduieste o expozitie permanenta cu tot ceea ce a insemnat viata si munca in acest sat pentru mai bine de o suta de ani. Puteti vizita muzeul De Oude Aarde, care gazduieste expozitii de cristale si minerale. La galeria scoicilor Gloria Maris intrarea este libera. Satul gazduieste si un muzeu al mijloacelor de locomotie, unde veti intalni nu numai automobile vechi, ci si biciclete sau patine. Acesta este deschis doar din aprilie pana in octombrie de la 10 la 18.

Pentru ca verile sunt deosebit de placute in aceasta zona, nu veti regreta hotararea de a inchiria o bicicleta in scopul explorarii imprejurimilor. Puteti parcurge distante accesibile, de-a lungul lacului si canalelor, trecand prin mici satuce, unde magazinele sunt inchise chiar si sambata, iar oamenii, o aparitie rara. In final, ajungi sa te minunezi cum este posibil ca o tara cu atat de multi locuitori sa pastreze totusi atat de mult pamant “virgin”. Inima Olandei este intr-atat de diferita de aglomeratiile urbane extra-ultra-civilizate, asaltate de catre turisti, incat ai senzatia ca ai nimerit din greseala pe alte meleaguri. Dar tocmai in acest detaliu consta farmecul Olandei, un loc al contrastelor placute si inedite.

Ochiuri de apa acoperite de nuferi, ferme de animale – o veritabila arca a lui Noe; aici poti vedea cam orice animal specific zonei, de la vaci pana la rate. La majoritatea caselor, poate fi observata o caracteristica arhitecturala intalnita si in Romania, in zona Deltei Dunarii: acoperisuri fabricate din stuf. Cu diferenta ca, in ceea ce ne priveste, acestea sunt considerate demodate, de vreme ce locuitorii Deltei au inceput sa prefere tigla stufului, un material ieftin si usor de gasit. De cativa ani, arhitectii au redescoperit avantajele de netagaduit ale stufului, incurajand ultilizarea sa in arhitectura locala specifica. In Giethoorn si in imprejurimi, acoperisurile fabricate din stuf perfect taiat intregesc imaginea rurala-sofisticata-boema a peisajului.

Comentarii si pareri